Un nou Cod portocaliu pentru județul Satu Mare. Când intră în vigoare noua avertizare
Codul portocaliu de furtună emis pentru județul Satu Mare a fost prelungit. Meteorologii avertizează în continuare asupra instabilității atmosferice accentuate.
Administrația Națională de Meteorologie a extins și prelungit Codul portocaliu, inclusiv la nivelul județului Satu Mare. Astfel, în intervalul 14 iunie, ora 13:00 – 15 iunie, ora 03:00 vom avea parte în continuare de verse, posibile căderi de grindină și vijleii.
„În după-amiaza zilei de duminică (14 iunie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (14/15 iunie), în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, Dobrogea și Oltenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice”, atenționează cei de la ANM.
Din cazua precipitațiilor, un Cod portocaliu de inundații a fost emis la final de săpătmână pentru râul Tur, în timp ce pentru Cransa a fost emis un Cod galben.
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că noi mesaje de vreme severă vor putea fi emise în funcție de evoluția condițiilor meteo.