Un nou Cod galben de furtuni și vijelii la Satu Mare. Când expira noua avertizare meteo
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat în această dimineață avertizarea Cod galben de vreme rea emisă pentru județul Satu Mare. Astfel, începând cu ora 13, județul nostru va fi din nou sub atenționare de furtuni și vijelii, până mâine dimineață.
În intervalul 24 septembrie, ora 13 – 25 septembrie, ora 10, județul Satu Mare se va afla din nou sub avertizare Cod galben de vreme rea din cauza instabilității atmosferice. Noua avertizare vine după ce și ieri meteorologii au emis atenționări de furtuni și vijelii pentru regiunea de nord-vest a țării, inclusiv Satu Mare.
„În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55…70 km/h și pe alocuri grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, precizează cei de la ANM.
Vă reamintim, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 35 de localități din județul Saut Mare s-au aflat sub atenționare Cod portocaliu de vreme rea. Locuitorii au primit inclusiv avertizări RO-ALERT.