Un microbuz de pasageri s-a răsturnat pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Este vorba despre drumul care duce spre Punctul de trecere al frontierei de stat de la Petea. Evenimentul s-a petrecut luni, 12.09.2016, în jurul orei 08.00.
Specialiștii Inspectoratului Județean de Poliție au tras concluziile după acest accident. Concluzia este identică cu cea prezentată de redacția PresaSM.ro, care s-a bazat pe mărturiile unor sătmăreni.
”Ieri, 12 septembrie a.c., în jurul orelor 06,42, pe bld. Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare, un bărbat în vârstă de 40 ani, din localitatea Coroieni, județul Maramureş, conducând ansamblul de vehicule format din autoutilitara semiremorca, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat de 41 ani, din Satu Mare, care pentru a evita coliziunea a ieşit de pe partea carosabilă, răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a doi bărbaţi pasageri în autoturism. Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție.