Un italian a stabilit ”recordul” de viteză în județ! Lăsat fără permis de polițiști
În cursul zilei de ieri, polițiștii rutieri au acționat pentru siguranța și fluidizarea traficului rutier, cu precădere pentru nerespectarea regimului de viteză.
Viteza maximă înregistrată la data de 25 septembrie a.c., a fost pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, când polițiștii au depistat un cetățean italian, de 44 de ani, care circula cu viteza de 105 km/h. Acesta a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile.
Astfel, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, având valoarea de peste 20 000 de lei. Din sancțiunile aplicate, 43 de contravenții, au fost pentru nerespectarea regimului de viteză.
Reamintim că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!