Un individ, tată a trei copii, terorizează un sat din județ! Ar intra cu ranga peste bătrâni să le ia pensia
Un individ, în vârstă de circa 40 de ani, din satul Dumbrava, orașul Livada, îi terorizează pe localnici de câteva săptămâni. Fără nicio sursă de venit, cu probleme psihice și cu trei copii în întreținere (soția l-a părăsit), bărbatul a început să le fure oamenilor diferite bunuri sau animalele din grajd. Pe care, mai apoi, le vinde ca să facă bani.
În ultimele zile a intrat cu ranga peste localnicii vârstnici și fără apărare pentru a le ”cere bani împrumut”. Motiv pentru care unii localnici și-au închis poarta cu lacăt pentru a se proteja.
Unii localnici au sunat la 112, iar Poliția l-a dus la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare, dar a fost externat la scurt timp din cauza supraaglomerării secției de acuți. Individul are afecțiuni de natură psihică și consumă tot felul de substanțe pe bază de alcool, motiv pentru care își pierde controlul și a devenit un pericol public.
Un grup de localnici au precizat – pentru PresaSM – că s-au dus la Primăria Livada, dar aceștia ridică din umeri a neputință. O femeie a precizat că unii polițiști i-ar fi spus că va fi amendată dacă va mai suna la 112.
”Nu mai știm ce să facem. De la Crăciun încoace ne terorizează. Intră cu ranga peste bătrâni în casă, să le ia pensia. Ne ia animalele să le vândă, culege ce mai găsește pe câmp. E scăpat de sub control. Poliția l-a dus la Psihiatrie, dar medicul l-a lăsat, spunând că acolo nu e azil de bătrâni. Am fost și la Primăria Livada, cei de acolo ne-au spus că în afară de o anchetă socială nu pot face nimic. Polițiștii mi-au spus că dacă mai sun la 112 mă vor amenda. Apoi, unde să mergem, la cine să mai cerem ajutorul?!”, a precizat, printre lacrimi, o localnică.
Oamenii susțin că le este frică să mai iasă pe stradă din cauza individului și le solicită public instituțiilor abilitate să ia măsuri până nu se va întâmpla vreo nenorocire.
FOTO: Arhivă
Halal autoritati ale statului de dtept, rusine cs iau banii degeaba!
View CommentIndividul nu are nume? Ca să știe lumea de cine să se ferească.
View CommentMama mea este terorizata de acest om il cheama mihai si da intra peste oameni cu noaptea in cap fura cê apuca mama mea este singura si are probleme de sanatate
View CommentAutoritatile nu fac nimic absolut
Rau am ajuns sa né inchidem in propria casa de nebuni vá rog faceti cê se poate pentru a lua masuri