Un individ periculos se masturbează în apropierea copiilor, pe Drumul Careiului! Amenință și oamenii
Mai mulți oameni ai străzii își duc veacul în apropierea unor blocuri situate pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în zona casierei Florisal. Unul dintre ei se masturbează în plină zi, iar dacă cineva îi atrage atenția, individul devine agresiv. Problema și mai mare este că individul își satisface nevoile în văzul unor minori!
”În zona casieriei Florisal de pe Drumul Careiului se află trei indivizi gen oameni ai străzii. Nimic neobișnuit, dar totuși astăzi unul dintre ei a intrat în scara blocului unde eu locuiesc, și-a dat pantalonii jos și a început să se atingă în zonele intime în apropierea parcului care era plin de copii. Când l-am luat la întrebări a început să mă amenințe și mi-a dat de înțeles cumva că voi avea de-a face cu el. Sincer, m-am temut și mă tem pentru că astfel de oameni sunt imprevizibili”, este mărturia uneia dintre persoanele care i-a atras atenția individului.
Redacția PresaSM solicită implicarea Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare până când nu se va întâmpla vreo nenorocire.