Un german cumpără sute de hectare de teren în județ. Investiția: 7,5 milioane euro
Reîncepe fenomenul achiziționării de teren agricol în județul Satu Mare. După ce italienii au fost principalii cumpărători, acum își fac apariția germanii. Și nu oricum, ci cumpără sute de hectare.
Lindner, filiala locală a companiei germane cu acelaşi nume, deţinută de omul de afaceri Hans Lindner, investeşte 7,5 milioane de euro în achiziţia de terenuri agricole în judeţul Satu Mare, modelul de business al investitorului german vizând achiziţia terenurilor şi darea lor în arendă pentru a fi lucrate, potrivit Ziarului Financiar.
„Cumpărăm terenuri pentru prelucrare în vederea implementării conceptului de agricultură ecologică. Până în prezent, avem doar în Satu Mare terenuri, pe care le dăm mai departe în arendă către diferite companii, printre care şi Top Agrar“, spune Vasile Costan, administratorul imobiliar al Lindner SRL, pentru ZF.
Top Agrar are sediul tot în Satu Mare, comuna Craidorolţ, şi are capital tot din Germania.