Un francez a venit în Certeze să-și recupereze mașina! GPS-ul l-a ajutat
Un cetățean francez a venit tocmai din Hexagon în localitatea Certeze pentru a-și recupera mașina. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de luni, potrivit informațiilor PresaSM. Francezul, în vârstă de 45 de ani, vânduse o mașină unui localnic din Certeze, iar pentru faptul că cetățeanul român, în vârstă de 43 de ani, ar întârziat cu câteva rate, potrivit fostului proprietar, acesta a mers să recupereze autoturismul.
Cu ajutorul GPS-ului instalat în mașina vândută, francezul a localizat-o în curtea cetățeanului român după care a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112. La fața locului a ajuns un echipaj de Poliție, care a indisponibilizat autoturismul în cauză până la finalizarea cercetărilor.
În cauză s-a constituit un dosar penal pentru abuz de încredere.
Este important de precizat că cetățeanul român mai cumpărase mașini de la francez, dar de fiecare dată a achitat contravaloarea. Cetățeanul român le-a precizat poliștilor că la mijloc ar fi o neînțelegere și ar fi prezentat documente care să ateste acest lucru.