Un fost primar din Satu Mare și-a anunțat candidatura la președinția României. E un mare om de afaceri
Fostul primar al localității Medieșu Aurit, Silviu Zetea, cunoscut deținătorului brandului de pălincă Zetea, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din anul 2024, la un eveniment la care au luat parte peste 400 de persoane, titrează jurnaliștii de la Ziare.com.
Acesta spune că a luat în calcul ideea candidaturii la Preşedinţie în urmă cu doi ani, iar discuţiile purtate cu oamenii de afaceri, dar şi cu persoane din alte domenii l-au convins că o candidatură independentă ar putea fi în viitor o şansă pentru politica naţională.
„Consider că la cei 62 de ani împliniţi am deja o experienţă socială, politică, dar şi administrativă, economică. (…) Am fost secretar de primărie, primar. Sunt antreprenor de 32 de ani. (…) Cred că mă calific ca şi cunoştinţe necesare pentru ceea ce vreau să promovez. (…) Am făcut performanţă în domeniul în care activez şi, oarecum, duc o tradiţie a familiei mele. Mi-am dorit tot timpul să socializez, să vin să ajut. Mă consider un om împlinit. (…) Sunt implicat şi în societate şi fac parte din 10 organizaţii nonguvernamentale”, a spus Silviu Zetea.
Antreprenorul a arătat că hotărârea sa de a candida a fost motivată de deciziile ”neinspirate” ale actualei clase politice, ce pare a fi decuplată de la realitatea socială şi economică a ţării.
„M-am hotărât pentru un singur motiv: m-am cam săturat! M-am cam săturat ca alţii să ne spună ce să facem, m-am cam săturat când văd că cei trimişi acolo să ne reprezinte interesele şi să hotărască pentru noi parcă uită şi hotărăsc împotriva noastră. M-am cam săturat să văd legi care ne desfiinţează, uneori. M-am cam săturat să văd că suntem agresaţi în fiecare zi de reglementări neavenite, nerealiste şi care pun în umbră partea de reglementări reale pentru siguranţă, pentru nevoi, pentru toate celelalte. (…) Din momentul deciziei de a candida mi-am propus să exersez exerciţiul ascultării. Am început să învăţ să ascult, pentru că atunci când spun ceea ce gândesc unei mase mari de oameni nu înseamnă că vorbesc pentru fiecare, ci înseamnă că fiecare are ceva de spus şi e momentul să asculţi ca pe urmă să-i spui cum vezi lucrurile şi rezolvarea problemei”, a mai spus Silviu Zetea.
Silviu Zetea a fost membru al PNL, imediat după anii ’90, a fost primarul comunei Medieşul Aurit. Este cunoscut pe plan local ca deținător al brandului Zetea, producător de pălincă premium. În urmă cu trei ani de zile, Siliviu Zetea a ajuns cunoscut în presa națională după ce a vândut cel mai scump litru de pălincă. Prețul de vânzare a fost de 2.200 de dolari. Atunci, Zetea a precizat că este vorba despre o pălincă veche de 17 ani.
Gata ,fraților, ăsta e omul nostru, îl facem președinte. In primul an de mandat vom fi mereu criță de câtă pufoaică ne va da sa bem. În următorii patru ani vom fi buimaci și vom umbla cu ștergar ud legat pe cap. Uite așa vor mai trece 5 ani din viață.
View CommentCea mai bună reclamă la pălincă. Reclamă gratuită, concediați tot departamentul de management, nu mai aveți nevoie. Cine nu știa, o sâ știe acum de Zetea.
View Commentnici cand ai fost primar nu ai fost bun ,dar de presedinte nici atat.
View Commentnu merita .
View Commentviseaza.
View Comment