Un fost polițist de frontieră și-a ucis în bătaie nevasta. Ceruse ordin de protecție împotriva ei
Un fost polițist de frontieră din Iași a recunoscut în fața anchetatorilor că și-a ucis în bătaie soția, după ce inițial le-a spus că a găsit-o moartă în casă, titrează jurnaliștii de la Bună Ziua Iași.
Crima s-a produs în localitatea Prisăcani din judeţul Iași în cursul serii de 16 august 2021. Atunci, un bărbat a sunat la numărul unic de urgentă 112 spunând că soţia este decedată în propria locuinţă. Cel care alertase autoritățile a fost soțul femeii, fost polițist de frontieră.
Potrivit jurnaliștilor din Iași, bărbatul ceruse în 2020 un ordin de protecție împotriva soției. Localnicii spun că cei doi s-au despărțit în urmă cu doi ani de zile, pe fondul indifidelității soțului, care ar fi avut o legătură cu o colegă de la serviciu.
În seara fatidică, bărbatul le-a spus anchetatorilor că a intrat în casă și a găsit-o pe femeie fără suflare. Tot potrivit jurnaliștilor, anchetatorii nu au fost convinși de povestea soțului, având în vedere faptul că pe trupul femeii erau prezente urme de violență.
Localnicii spun că știau de faptul că fostul polițist își bătea nevasta. În schimb, bărbatul le-a spus anchetatorilor că soția obișnuia să consume alcool și că devenea violentă.