Un copil și-a salvat mama, în municipiul Satu Mare. A fost bătută de concubin
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați marți de către un tânăr, din Satu Mare, cu privire la faptul că mama sa ar fi fost lovită de către concubinul acesteia.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă iar, ca urmare a întocmirii formularului de evaluare a riscului, au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.
Totodată, polițiștii efectuează verificări față de persoana în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.