Un copil (14 ani) la volanul unui tractor a provocat un grav accident în județul Satu Mare
Grav accident de circulație produs în această săptămână în județul Satu Mare. Conform primelor informații obținute de PresaSM, un copil, în vârstă de 14 ani, aflat la volanul unui tractor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat
Conform informațiilor PresaSM, la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Pomi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 68 de ani, din comuna Crucișor, în timp ce s-ar fi aflat angajat într-o depășire, ar fi intrat în coliziune cu un tractor rutier, care efectua manevra de schimbare a direcției de mers spre stânga, la volanul căruia s-ar fi aflat un minor de 14 ani. autoturismul s-a oprit într-un stâlp, aflat în afara părții carosabile.
Din producerea evenimentului a rezultat rănirea unei femei, pasageră a autoturismului implicat în accident. Ambii participanți la traficul rutier au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ