Un bătrân a intrat cu mașina într-un podeț. Era beat în plină zi
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Vinului au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier pe raza localității Cărășeu. Totul s-a întâmplat în data de 21.04.2017, la ora 13:13.
Concret, un sătmărean de 66 ani, conducând un autorurism pe DJ 193, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens, iar apoi în două capete de podeț din beton, situate în partea stângă a părții carosabile.
Polițiștii au constatat în urma testării cu aparatul alcooltest, faptul că bărbatul aflat la volan avea o concentraţie alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.1 din C. pen.