Un băiat (14 ani) a murit după ce a căzut cu bicicleta de pe un pod. Tragedie în județul vecin
Un adolescent în vârstă de 14 ani din Bihor a murit, vineri după amiază, în Oradea, după ce a căzut cu bicicleta de pe pasajul rutier Ecaterina Teodoroiu. Incidentul a fost semnalat la numărul unic de urgenţă 112 la ora 14.55, informează ebihoreanul.ro
Băiatul este din Bulz, iar potrivit poliţiştilor, el circula pe bicicletă pe strada Ecaterina Teodoroiu din Oradea, prin spatele parapetului metalic.
„În momentul în care a ajuns la pasajul rutier de peste strada Piatra Craiului, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, (acesta – n.r.) a circulat pe marginea pasajului, prin spatele parapetului metalic din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare, s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţime pe strada Piatra Craiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.
În urma căzăturii adolescentul a decedat la faţa locului, în ciuda manevrelor de resucitare făcute de medici ai SMURD.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Oradea sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
SURSA: ebihoreanul.ro