Un avocat face acuzații grave la adresa unor polițiști de frontieră din Satu Mare, după împușcarea a doi indivizi
Avocatul Angela Drăgan – apărător al inculpaților Marinel Vasile Strango și Marius Olănescu – acuzați că ar fi agresat un echipaj al Poliției de Frontieră Satu Mare, după care inculpații au fost împușcați, face o serie de acuzații foarte grave.
Redăm mai jos comunicatul remis de avocat, cu mențiunea că este în mod EXCLUSIV punctul de vedere al avocatului apărării, iar redacția PresaSM nu dorește să îl comenteze în vreun fel.
”Cu privire la cauza mediatizata in presa in legatura cu cazul de la Vama Petea, arat ca în calitate de avocat apărător al numiților STRANGO Vasile Marinel și OLĂNESCU Marius, având calitatea de inculpați, am constat o incercare de regizare a unui dosar de ultraj impotriva celor 2 persoane impuscate, pentru a putea absolvi de raspundere penala echipajul politiei de frontiera, cauza ce face obiectul dosarul penal 1885/P/2020.
În primul rand, s-a incalcant in mod flagrant (…) sarcina organului de urmărire penală de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului.
(…) S-au solicitat inscrisuri – actele medicale eliberate de instituțiile medicale abilitate, inclusiv certificatele medico – legale pentru afecțiunile prezumate că au fost provocate de către inculpați celor doi agenți de poliție de frontieră, cât și pentru vătămările produse de către aceștia inculpaților STRANGO Vasile Marinel și OLĂNESCU Marius.
S-a solicitat proba testimonială, respectiv audierea tuturor, martori, părți vătămate în prezența apărătorului ales, precum și a martorilor care știau scopul și zona în care se deplasau inculpații, inclusiv persoanele cărora polițistul a declarat la spitalul unde se aflau internați inculpații, faptul că ar fi putut să îi împuște pe toți (…).
S-au solicitat să fie aduse la dosar înregistrările video din perioada în care s-a produs evenimentul de pe mașina echipajului de poliție care a fost implicat în eveniment dar și de pe mașina care a sosit chemată la eveniment și care a preluat pe cei doi răniți, întrucât orice mașină de poliție mai ales de patrulaj pe frontieră, are în dotare echipaj video, procesele verbale de verificare a hainelor celor doi inculpați răniți și a celor doi polițiști care au fost implicați primii în evenimentul cercetat.
S-a solicitat experizarea informatică a telefoanelor mobile ale celor doi politiști pentru obținerea datelor convorbirilor telefonice (ora, durata și conțiuntul convorbirii) de pe rețeaua și aparatura cu care echipajul aflat la momentul evenimentului cercetat, a solicitat venirea celuilalt echipaj, precum și a convorbirii prin care s-a solicitat prezența unei salvări pentru preluarea celor doi răniți.
S-a solicitat să fie ridicate înregistrările video de pe traseul parcurs de la locul în care au fost opriți inculpații până la locul în care răniții au fost trasnsbodați din mașina poliției în salvare, precum si a înregistrărilor din spital pe zona de acces și a intrării în spital, din perioada în care au fost aduși răniții, precum și în perioada în care respectivul polițist s – a întâlnit cu rudele inculpaților.
S-a solicitat efectuarea unei expertize ADN care să aibă drept scop identificarea amprentelor de pe hainele părților vătămate, ale inculpaților, de pe mașina poliției, de pe autoturismul inculpatului OLĂNESCU Marius si administrarea probei cu confruntarea între toate părțile implicate – după un program și o ordine ce urmază a fi stabilite, aceasta fiind utilă cauzei întrucât potrivit art. 131 N.C.p.p., această probă este admisibilă și necesară pentru lămurirea cauzei când se constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor audiate în aceeași cauză.
Parchetul se grăbeste să – i trimită pe cei doi inculpati în judecată fără ca la dosar să existe probe științifice și tehnice care să stabilească adevarul, desi s-a atras atentia că cercetarea la fața locului s-a desfășurat cu mari lacune, nefiind fotografiate și aduse la dosar probe absolut utile precum hainele polițiștilor, care ar fi trebuit să fie probă la dosar, întrucât dacă s-a tras în timp ce numitul (…) a fost atacat, atunci ar fi trebuit ca pe hainele acestuia să se regăsească pete de sânge de aceeași grupă sangvină cu grupa numitului STRANGO Vasile Marinel, Parchetul considera ca aceste probe nu sunt relevante pentru acuzare.
Considerăm că pentru aflarea adevărului așa cum este prevăzut la art. 5 alin. 2 C. proc. pen., trebuiesc administrate probe și în favoarea inculpaților, pentru că doar în aceste condiții putem aprecia împlinirea caracterului echitabil al anchetei penale.
– Nu se regăsesc la dosar înregistrările video din perioada în care s – a produs evenimentul de pe mașina echipajului de poliție care a fost implicat în eveniment dar și de pe mașina care a sosit chemată la eveniment și care a preluat pe cei doi răniți, întrucât orice mașină de poliție mai ales de patrulaj pe frontieră, are în dotare echipaj video.
– Nu se regăsesc procesele verbale de verificare a hainelor celor doi inculpați răniți și a celor doi polițiști care au fost implicați primii în evenimentul cercetat.
– Nu s-a efectuat o expertiză informatică a telefoanelor mobile ale celor doi politiști pentru obținerea datelor convorbirilor telefonice (ora, durata și conțiuntul convorbirii) de pe rețeaua și aparatura cu care echipajul aflat la momentul evenimentului cercetat, a solicitat venirea celuilalt echipaj, precum și a convorbirii prin care s-a solicitat prezența unei salvări pentru preluarea celor doi răniți.
– Nu se regăsesc la dosar înregistrările video de pe traseul parcurs de la locul în care au fost opriți inculpații până la locul în care răniții au fost trasnsbodați din mașina poliției în salvare, precum si a înregistrărilor din spital pe zona de acces și a intrării în spital, din perioada în care au fost aduși răniții, precum și în perioada în care respectivul polițist s – a întâlnit cu rudele inculpaților.
– Nu s-a efectuat o expertiză ADN care să aibă drept scop identificarea amprentelor de pe hainele părților vătămate, ale inculpaților, de pe mașina poliției, de pe autoturismul inculpatului OLĂNESCU Marius.
Consider că cercetarea la fața locului s-a desfășurat cu mari lacune, nefiind fotografiate și aduse la dosar probe absolut utile precum hainele polițiștilor, care ar fi trebuit să fie probă la dosar, întrucât dacă s-a tras în timp ce numitul (…) a fost atacat, atunci ar fi trebuit ca pe hainele acestuia să se regăsească pete de sânge de aceeași grupă sangvină cu grupa numitului STRANGO Vasile Marinel.
Fără clarificarea acestor aspecte nu putem vorbi de o stabilire a vinovătiei față de inculpati în condițiile în care acesta a rămas cu un handicap poate permanent, avand anus contra naturii, fiind necesară o îngrijire specială atât din punct de vedere igenico – sanitar dar și din punct de vedere al alimentației, în condițiile în care din analizarea minimelor probe administrate reiese faptul că polițistul care a impușcat pe inculpați s-a grăbit, să își fabrice probe, fiind liber să poată mușamaliza probele care pot conduce la stabilirea vinovăției lui.
De fapt inculpatii sunt niste tineri care s-au ratacit in zona de frontiera si fara nici o verificare echipajul politiei de frontiera a facut uz de arma, fiind impuscat mai intai Strango Vasile Marinel, in abdomen, avand leziuni care au condus la sectionarea colonului si intestinului subtire. Cu asemenea plagi nu ar fi putut nimeni să mai alerge după politie 500 metri”.
F greu cu abuzurile poliției/parchet
View CommentNu te crede nimani
Cum sa nu te supui poliției de frontieră la graniță? Aiurea. In tari civilizate, Austria in concret, te împușca in cap direct daca mișcai pe ziuă! Dacă erau teroriști/condamnați penal fără D-zeu? Chiar nu ne trebuie păzite granițele? Tu ca proprietar, bărbat ai lăsa ușa deschisă în casa ta și apoi să te rogi de hoț/tâlhar/violator să-si ceară scuze și să plece când el vrea să-ți facă felul? Noaptea nici pe vecin nu-l ierți când îl prinzi .
View Comment„întrucât orice mașină de poliție mai ales de patrulaj pe frontieră, are în dotare echipaj video”
View CommentNu știu pe ce lume trăiește doamna avocat și în ce ţară dar sigur nu în lumea noastră și nu în ţara noastră
Doamna avocat iși face doar treaba pentru care este plătită. Nici ea nu crede ce spune dar asta e meseria ei.
View Comment