Un an de la recunoașterea oficială a bolii provocate de noul coronavirus. Douăsprezece luni care au schimbat lumea
În urmă cu un an, la 31 decembrie 2019, China recunoștea oficial existența unei noi boli, provocate de un coronavirus. Autoritățile chineze au anunțat atunci 27 de cazuri de pneumonie virală de origine necunoscută, la Wuhan.
De la apariția sa și până acum, SARS-CoV-2 a infectat 83 de milioane de oameni, în întreaga lume, și a provocat moartea a peste 1,8 milioane, cifre pe care cei mai mulți experți le consideră subestimate.
În România, bilanțul arată peste 627.941 de persoane infectate. 15.596 de persoane au decedat după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19.
În județul Satu Mare, aproape 7.000 de sătmăreni s-au îmbolnăvit, de la începutul epidemiei, iar 113 persoane și-au pierdut viața. (n.red bilanț valabil pentru data de 30.12.2020).
La 7 ianuarie, oficiali chinezi anunţă că s-a izolat un nou virus – denumit 2019-nCov. La 11 ianuarie, China anunţă al doilea deces, la Wuhan. În câteva zile, apar cazuri în întreaga Asie, în Europa şi în Statele Unite.
La sfârşitul lui ianuarie ţările încep să-şi repatrieze cetăţenii din China. Frontierele încep să se închidă, iar peste 50 de milioane de locuitori ai provinciei Wuhan, în Hubei, sunt plasaţi în carantină.
În începutul lunii februarie boala primește un nume: COVID-19, iar Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre posibili pacienți asimptomatici, care pot transmite boala.
Patru zile mai târziu, Franţa anunţă primul deces în afara Asiei, iar nordul Italiei devine epicentrul epidemiei în Europa.
La sfârșitul lunii februarie se înregistrează și primul pacient în România, în județul Gorj, o persoană care a intrat în contact cu un vârstnic italian aflat în vizită la noi în țară.
În luna martie virusul se răspândește rapid în Europa. Organizația Mondială a Sănătății solicită țărilor să ia măsuri urgente: testare, diagnosticare și izolarea bolnavilor.
Europa devine epicentrul pandemiei, cu mai multe cazuri și decese decât în restul lumii, exceptând China. România intră în stare de urgență.
Pe 11 martie se înregistrează primul caz de COVID-19 în Satu Mare. Este vorba despre un cetățean român revenit în țară, după ce autoritățile din țările europene au început să impună restricții. Bărbatul reîntors din Brescia se afla în carantină instituționalizată în momentul confirmării cazului.
Câteva zile mai târziu, Klaus Iohannis anunță că și România intră în stare de urgență pentru a gestiona pandemia.
În aprilie, bilanțul îmbolnăvirilor ajunge la peste 1 milion de oameni din întreaga lume și sunt impuse noi restricții, împreună cu recomandarea oficială din partea OMS de a purta mască pentru a preveni răspândirea infecției.
Luna mai vine cu noi anunțuri despre cum va arăta societatea în timpul pandemiei de COVID-19. Noi reguli sunt impuse în spațiile publice, în școli și la locurile de muncă, acolo unde autoritățile decid redeschiderea activităților. Zeci de milioane de locuri de muncă dispar la nivel mondial, toate din cauza noului coronavirus.
Țările se confruntă cu transmiteri comunitare, iar lunile de vară vin cu pericolul de accentuare a transmisiei, pe măsură ce sunt reluate activitățile, inclusiv cele turistice.
În luna noiembrie se concretizează discuțiile despre vaccin.
În luna decembrie, mai multe țări încep vaccinarea personalului medical.