Un alt ACCIDENT din Satu Mare, în topul național al MORȚII
Un alt accident rutier produs pe raza județului Satu Mare se află în topul celor mai grave produse în România. De această dată, când vine vorba despre accidentele în care sunt implicate și microbuze, autobuze sau autotrenuri.
Astfel, în data de 26 aprilie 2015 — creatoarea de modă Semida Sărmășag, soțul său și copilul cel mare al familiei au decedat în urma unui accident rutier ce a avut loc în localitatea Negrești-Oaș, din județul Satu Mare. Mai exact, accidentul s-a produs pe un drum secundar, ce leagă Negrești-Oaș de Bixad.
Semida Sărmășag era la volanul mașinii sale, împreună cu soțul și cei doi copii, când a ieșit dintr-o curte fără să se asigure, după cum spun polițiștii. Autoturismul a fost lovit în plin de o dubă care circula regulamentar. Impactul a fost tragic pentru creatoarea de modă, soțul ei și unul dintre copii.