Ultimele vești despre „autostrada” Nordului. Ce se întâmplă cu tronsonul Satu Mare – Oar
Ministrul Transporturilor a vorbit despre stadiul în care se află drumul expres cunoscut sub denumirea de „autostrada Nordului”. Grindeanu a precizat că tronsonul Satu Mare – Oar se află în licitație, după ce săptămâna trecută aceasta a fost suspendată chiar înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor. În ceea ce privește tronsoanele subsecvente, se așteaptă finalizarea studiilor de fezabilitate.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, la Beclean, despre drumul expres al Nordului. În ceea ce privește tronsonul Satu Mare – Oar, aici continuă licitația, care săptămâna trecută a fost suspendată după ce firmele participante au cerut lămuriri suplimentare la caietul de sarcini.
“Avem următoarea abordare pe tot ceea ce înseamnă acest drum expres al Nordului şi aceasta este de tipul următor şi aş vrea să discutăm de întreg traseul. Vorbim prima dată de Oar – Satu Mare, care este în licitaţie în acest moment. Deci avem un segment în licitaţie. A doua bucată, de la Satu Mare la Baia Mare, este un protocol prin care s-a descentralizat şi a mers către autorităţile locale, în speţă către Consiliul Judeţean. De la Baia Mare până la Bistriţa vorbim de două tronsoane, până la Dej şi de la Dej la Bistriţa şi aici aşteptăm studiul de fezabilitate să fie finalizat undeva în septembrie”, a afirmat ministrul Transporturilor.
În continuare, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru drumul expres Satu Mare – Oar apare ca suspendată. În schimb, pe data de 18 martie, la patru zile după ce licitația ar fi trebuit închisă, au fost adăugate erate și clarificări pentru firmele participante.
Sorin Grindeanu a adăugat că este nemulţumit de cei care lucrează pe tronsonul Bistriţa-Suceava.
”Şi acum vine partea de la Bistriţa spre Suceava, unde, din păcate, cei care fac studiul de fezabilitate nu se înscriu într-un ritm care să ne mulţumească, şi anume, în aprilie trebuie să predea acest studiu de fezabilitate, după ce s-a mai prelungit de două ori. Chiar îmi aduc aminte că undeva la începutul anului 2022 la Consiliul Judeţean au venit şi ne-au explicat cât de vitezi sunt şi cât de repede pot să facă acest studiu de fezabilitate. Să ştiţi că nu am niciun fel de tresărire, dacă nu se înscriu, dincolo de penalităţi, să intrăm într-o zonă prin care putem să reziliem acest contract”, a explicat Sorin Grindeanu.
El a menţionat că s-au reziliat contracte cu constructori care nu şi-au făcut treaba.
“Am reziliat, s-au scurtat foarte mult termenele pentru că am reuşit să schimbăm şi legea din acest punct de vedere şi au intrat constructori care ştiu să se ţină de aceste termene. Asta înseamnă că nu mai avem de ce să ne încurcăm în companii de acest tip, ba mai mult decât atât, intră pe lista neagră şi nu vor mai câştiga nicio licitaţie finanţată din bani publici în România. Dacă îşi asumă aceste lucruri, o fac pe pielea lor”, a mai declarat ministrul Transporturilor.