Ultima super-lună a anului. Va fi vizibilă în această noapte
Ultima super-lună a anului va fi vizibilă în această noapte. Satelitul va părea mai strălucitor și mai mare decât de obicei. Este a treia super-lună din acest an.
În această noapte va putea fi văzută cea de-a treia şi totodată ultima super-lună a anului. Satelitul natural al Pământul va părea mai strălucitor și mai mare decât de obicei. Sătmărenii vor putea și ei observa evenimentul astronomic, dar printre nori. Asta pentru că, potrivit prognozei meteo, cerul va rămâne variabil în această seară, mai mult acoperit. Temperaturile așteptate vor fi la limita înghețului, mai spun meteorologii.
Urmărirea evenimentului astronomic a început să devină populară, grație prezentărilor de care a avut parte în presa internațională.
În timp ce super-luna este descrisă drept un eveniment spectaculos, astronomii au început să facă glume cu privire la popularitatea acestuia.
Neil deGrasse Tyson, unul dintre cei mai populari astronomi, pe contul său de Twitter, a încercat să pună capăt știrilor legate de super-lună. În feburarie, acesta încerca să descrie exact cât de mare este diferența între o Lună obișnuită și super-luna, comparându-le cu o pizza.
„Dacă super-luna din această seară este o pizza cu diametrul de 16 inchi, atunci non-super-luna din decembrie, ar avea un diametru de 15,99 inchi,” a scris Tyson.
Super-luna din această seară coinncide și cu cu echinocţiul de primăvară.
Citește și:
Iată cum s-a văzut cea mai lungă eclipsă de Lună de la Satu Mare
FOTO/VIDEO Captură impresionantă de droguri la Satu Mare. Traficant oprit pe străzile municipiului