Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu din Carei a găzduit azi, 22.07.2016, festivitatea de absolvire pentru zeci de absolvenţi ai instituţiei de învăţământ, care au devenit mecanici auto, mecanici agricoli, respectiv tapiţeri. Până luni trebuie să decidă dacă îşi vor continua studiile, pentru a absolvi şi liceul, sau se vor angaja la firmele la care au făcut practică.
Municipiul Carei a ajuns un model la nivel național. Și asta pentru că Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu a ajuns să promoveze învățământul dual, învăţământul profesional şi tehnic, construit în colaborare şi cot la cot cu firmele. Modele similare de succes mai sunt doar în Braşov, Sibiu, Cluj și Timişoara.
Concret, Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu promovează învăţământul profesional dual, în parteneriat cu firma Polipol Mobilă SRL Foieni. Mai mult, societatea din Foieni investeste în modernizarea școlii.
Primarul Eugen Kovacs a declarat că şi România trebuie să ia exemplul Germaniei şi al altor ţări din Vestul Europei, unde maxim 30% din cei care termină ciclul gimnazial urmează apoi studii teoretice. Primarul Kovacs a mai arătat că sistemul de învăţământ profesional trebuie să se adapteze cerinţelor pieţei muncii, implementând sistemul dual.