Ucigaşul adolescentei de 14 ani din Bihor a fost prins. El a sunat-o pe mama victimei
După aproape 24 de ore de căutări, ucigaşul adolescentei de 14 ani din Bihor a fost prins. Bărbatul în vârstă de 28 ani urmează să fie prezentat în faţa procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru audieri, precizează jurnaliștii de la eBihoreanul.
Potrivit jurnalișilor, bărbatul a fost căutat de zeci de poliţişti, care au instituit filtre în mai multe localităţi din zonă după ce, marţi dimineaţa, în jurul orei 11, a ucis-o cu sălbăticie pe fata de 14 ani.
În ceea ce privește motivul crimei, rudele victimei au povestit jurnaliștilor de la eBihoreanul că criminalul voia să aibă o relaţie cu aceasta. Adolescenta, însă, l-a respins, iar părinţii fetei i-ar fi cerut să nu se mai apropie de ea.
Marţi dimineaţa, când copila a rămas singură în casă, părinţii fiind la lucru, bărbatul ar fi intrat în casa lor şi ar fi ucis-o pe adolescentă, care a fost găsită de bunica ei cu multiple lovituri la nivelul capului.
După crimă, spun rudele fetei, ucigaşul a sunat-o pe mama victimei ca s-o anunţe că fiica ei nu mai e, iar apoi a dispărut.
Bărbatul ar fi fugit de la locul crimei pe bicicletă, spre localitatea Diosig, acolo unde s-au concentrat și eforturile de căutare ale oamenilor legii.
(…). Legea e mult prea permisivă, dacă colaborează cu procurorii, iese după vreo 7 ani. Poate mai repede, dacă vine războiul și toți pușcăriașii vor fi eliberați cum a făcut președintele Ucrainei.
View Comment