Tupeu, nu glumă! Un puștan (18 ani) fără permis, a furat o mașină și dus a fost
Tânăr reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis de conducere, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.
Concret, la data de 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sanislău au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Sanislău, cu privire la faptul că la aceeași dată, persoane necunoscute i-ar fi sustras din fața casei un autoturism care a fost lăsat nesupravegheat, cu cheile în contact.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au găsit autoturismul fără avarii.
Totodată, au identificat persoana care a sustras autoturismul fiind vorba de un tânăr, de 18 ani, din Sanislău. Ca urmare a verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
Față de acesta polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere.