Trupele speciale şi procurorii DIICOT au DESCINS la Satu Mare. ZECI de PERCHEZIŢII
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş au efectuat azi un număr de 96 de percheziţii pe raza județelor Mureș, Harghita, Alba, Arad, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiș, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor suspecţi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010-2015, prin intermediul a 15 societăţi comerciale, membrii grupului infracţional au creat un circuit economic fictiv, prin emiterea către un număr de 80 de societăţi comerciale de facturi fiscale fictive prin care se atesta în mod nereal achiziţii/prestări servicii în domeniul construcţiilor – montaj, prejudiciul produs bugetului de stat fiind în cuantum de 14.540.750 lei.
În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de un număr de 110 persoane fizice şi juridice, pentru infracţiuni de evaziune fiscală în forma autoratului sau a complicităţii, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Acţiunea a fost efectuatăcu sprijinul B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Alba, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Timiș, B.C.C.O. Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita precum și Gruparea Mobilă de Jandarmi Regele Ferdinand Mureș.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT.