TRIST. O mamă a cerut ordin de protecție împotriva fiicei drogate, în Satu Mare
O sătmăreancă, care locuiește pe strada Cibinului din municipiului Satu Mare, a fost nevoită să ceară ordin de protecție împotriva propriei sale fiice, care este cunoscută ca fiind consumatoare de droguri și alcool. Fiica agresivă și-a abandonat copilul, care a fost plasată la bunică. Acum, sub influența substanțelor interzise, agresoarea își terorizează mama și fiica, conform informațiilor PresaSM.
De exemplu, în data de 23 august 2022, sătmăreanca (bunica minorei) a fost nevoită să ceară ajutorul Poliției, care a internat-o pe fiica agresivă la Psihiatrie. Dar de la ieşirea agresoarei, aceasta le urmărește pe stradă pe stradă, fiind nevoită să se adăpostească la rude.
Mai mult, sătmăreanca agresată a solicitat Judecătoriei Satu Mare să dispună internarea medicală nevoluntară a a propriei sale fiice, pentru a primi tratament psihiatric de specialitate.
De altfel, din scrisoare medicală rezultă faptul că agresoarea suferă de tulburări psihotice, agitaţie psihomotorie, agresivitate fizică, verbală faţă de familie, tendinţe de auto-agresiune, idei delirante de urmărire, de persecuţie, de teamă în context delirant.
Pentru toate aceste motive, magistrații Judecătoriei Satu Mare au emis un ordin de protecție pe o durată de șase luni și evacuarea temporară a fiicei agresive din locuință.