A tremurat după alcool, dar nu și de frica legii. Cum l-au prins jandarmii
Probabil lihnit de sete, iar pe moment apa nereprezentând o metodă de hidratare viabilă, un sătmărean a dat buzna într-un magazin și s-a servit de pe rafturi cu două sticle zdravene de băutură, perfecte pentru a-i potoli setea excesivă. Asta ca asta, însă bărbatul, posibil amețit după momente lungi fără hidratare, a părăsit nonșalant magazinul fără să se deranjeze să mai dea o fugă și pe la casă pentru a-și achita licorile. În cele din urmă însă, jandarmii i-au reamintit unele lucruri.
Jandarmii sătmăreni au fost sesizaţi de agenţii de pază ai unui magazin de pe strada Careiului din municipiul Satu Mare, despre faptul că un bărbat de 40 de ani a încercat să părăsească un magazin, având asupra sa două sticle de băuturi spirtoase, în valoare de 109 lei, pe care nu le-a plătit.
Prejudiciul a fost recuperat integral, produsele fiind restituite reprezentantului magazinului.
Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele bărbatului în cauză. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.