Trei victime ale accidentului crunt din Satu Mare rămân internate
În urma accidentului rutier de astăzi dimineață de la Parcul Industrial Sud, un număr de 12 persoane, patru femei și opt bărbați, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare.
„Una dintre victime a primit Cod roșu la prezentarea în cadrul UPU, iar două Cod galben. Imediat după anunțarea accidentului conducerea SJU Satu Mare a mobilizat mai mulți medici și asistente din cadrul UPU și din specialitățile chirurgicale pentru asigurarea unei asistențe medicale prompte și eficiente”, spune purtătorul de cuvânt al SJU Satu Mare, Constantin Demian.
După investigațiile efectuate, radiografii, tomografii, consult de specialitate, au fost internate în cadrul Secției de Chirurgie un număr de trei victime.
Victima cu Cod roșu, femeie în vârstă de 28 de ani, a suferit o plagă contuză parieto-occipitală stângă (fără fractură) cu un hematon epicranian, un traumatism toraco-abdominal (fără punerea în evidență de leziuni interne), un traumatism la nivelul umărului drept.
Pentru această victimă, stabilă din punct de vedere hemodinamic, s-a luat decizia internării in cadrul Secției Chirurgie.
Alte două victime au fost internate în cadrul Secției de Chirurgie iar o altă persoană accidentată a refuzat internarea în spital.
Celelalte victime ale accidentului au suferit leziuni traumatice minore și, după îngrijirile acordate și investigațiile efectuate, au părăsit spitalul.