Trei sătmăreni au ajuns din izolare direct în carantină. Polițiștii au împărțit peste 100 de amenzi
Trei sătmăreni care nu au respectat măsura izolării la domiciliu au fost plasați în carantină, transmite Instituția Prefectului. Polițiștii au aplicat și peste 100 de sancțiuni, din care 103 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
Polițiștii sătmăreni împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice au desfășurat în ultimele 24 de ore misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.
„Astfel, în cursul zilei de ieri, 7 aprilie, polițiștii au aplicat 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 230.000 de lei, dintre care 103 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației”, spun polițiștii sătmăreni.
Trei sătmăreni care au încălcat izolarea au fost plasați în carantină și vor trebui, potrivit ordonanțelor militare vor trebui și să achite contravaloarea carantinei.
„De asemenea, polițiștii au identificat 3 persoane care nu respectau măsurile de izolare la domiciliu, astfel că a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționată a fost internate în centre de carantină pentru o perioadă de 14 zile, pe propria cheltuială. De asemenea, față de persoanele în cauză polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare totală de 24.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu”, mai spun cei de la Prefectura Satu Mare.
De asemenea, 102 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.