”FABRICI” ilegale de țigări, DESFIINȚATE de polițiștii sătmăreni! (FOTO)
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Județene Satu Mare au desfășurat AZI, 09.08.2016, acțiuni menite să protejeze mediul de afaceri împotriva ilegalităţilor economice
Astfel, aflându-se în în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal, pe parcursul zilei, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza județelor Satu Mare si Maramureș, la domiciliile a șase persoane bănuite că ar fi implicate în achiziționarea, deținerea și comercializarea de țigarete netimbrate.
În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate 80 kg tutun, 35 aparate de confecționat țigarete, 136.550 tuburi țigarete, 123.986 foițe țigarete, 22.880 bucăți filtre țigarete precum și sume în bani, respectiv 3.264.000 forinți și 37.000 lei.
Din primele cercetări rezultă că întreaga cantitate de tutun dar și celelalte bunuri identificate, ar fi fost introduse în țară de către un bărbat de 45 ani din localitatea Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș, cu sprijinul celorlalți bănuiți, astfel că față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false, peste limita legală, faptă prevăzută Codul fiscal.
Dar cu țigani din piața Somes care ne agresează zilnic de decenii de-acuma nu ani…cine si când se vor ocupa?!?
View CommentAia din piata dau mita . Ca bo……. de la politie sa nu le tulbure biznisul. Din pacate niciodata nu vom auzi un nume arestat pt faptele astea.
View Comment