Pierdere uriașă atât pentru comunitățile de moți din județele Satu Mare și Maramureș. Președintele de onoare al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu a încetat din viață miercuri noaptea, în jurul orei 23.00.

Recunoscut drept unul dintre ctitorii Mănăstirii cu hramul ”Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, de la Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, Ioan Bâtea va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 29.08.2020, de la ora 15.00, urmând să își facă somnul de veci în cimitirul lăcașului de cult.

Născut la 1 ianuarie 1930, în Scărișoara Nouă, fostul procuror Ioan Bâtea s-a stins din viață la 90 de ani. După pensionare, cunoscutul procuror Ioan Bâtea a avut o contribuție enormă la istoria acestor meleaguri. A început în 1999 cu „Moții din Sătmar și Maramureș”, în 5 volume, apoi a scos „Mărturii despre Avram Iancu”, „Cartea refugiatului român”, „Memorii” (2 volume) și tot așa …, până la a 14-a, cu titlul „Românii din Transilvania în Primul Război Mondial”. După 1989, Ioan Bâtea s-a implicat activ în acțiunile cultural-patriotice organizate de Societatea „Avram Iancu”, devenind președinte de onoare.

În semn de omagiu, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a transmis un mesaj de mare profunzime la trecerea la cele veșnice a celui care a fost sufletul moților, Ioan Bâtea.

”Personalitate marcantă a istoriografiei românești și, în special, a istoriei moților din Maramureș și Sătmar, din neamul cărora își trăgea obârșia, cunoscutul procuror – nenea Bâtea, după cum îi plăcea dânsului să se prezinte – a avut o importantă contribuție la cunoașterea istoriei moților de pe aceste meleaguri, lăsând posterității memorabile pagini de istorie, cuprinse în cele 14 cărți publicate.

A fost strâns legat de locuitorii satului Scărișoara Nouă, unde și vede pentru prima dată lumina zilei, la 1 ianuarie 1930.

Astfel, din dragoste față de Dumnezeu, de sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română strămoșească, dar și din iubire de țară, respect, prețuire și dăinuire, este primul dintre cei care au avut inițiativa, încă înainte de 1989, împreună cu alți consăteni, să întemeieze o mănăstire ortodoxă în hotarele satului natal.

Această dorință sfântă devine realitate în ziua de 24 iunie 1991, cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, când se sfințește locul de mănăstire, de către vrednicul de pomenire PS Iustinian al Maramureșului și Sătmarului.

L-am cunoscut personal și înainte de a fi starețul mănăstirii, dar mai ales după anul 2007, când am primit această sfântă ascultare.

Am stat mult de vorbă, ne-am sfătuit și, deseori, l-am vizitat la Baia Mare. Din discuțiile purtate am realizat și am descifrat frumusețea duhovnicească, discernământul, puterea de sinteză, dar mai ales iubirea de Dumnezeu, de glia strămoșească și dârzenia neamului din care se trăgea.

În urma unui dialog purtat pe aleile mănăstirii, mi-a mărturisit două lucruri care mi-au rămas în minte și în suflet pentru toată viața, lucruri care reflectă personalitatea omului Ioan Bâtea: „Părinte stareț, în toată activitatea mea de procuror n-am băgat pe nimeni la pușcărie, și să știți că din momentul sfințirii locului de mănăstire citesc în fiecare zi Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul”, acatist pe care-l știa aproape pe de rost.

Și iată cum lucrează „Dumnezeu Cel minunat întru Sfinții Săi” (Ps. 67,36), să fie așezat în pământul din hotarul satului natal, în cimitirul mănăstirii, (cum de altfel ne-a cerut în scris printr-o scrisoare din data de 14 martie 2014) și mai ales în zi aleasă de sărbătoare, „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sfânt al cărui nume l-a purtat și pe care l-a iubit.

Acum, când vremelnic ne despărțim, în numele Întâistătătorului Episcopiei noastre, al Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, al obștii Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, al consătenilor, al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, al tuturor celor care l-au cunoscut și al nostru personal, adresăm familiei cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și o încredințăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm Bunului și Milostivului Dumnezeu să așeze sufletul lui în Împărăția Sa, împreună cu drepții, întru nădejdea Învierii în Ziua cea de Apoi, „când va veni Fiul Omului întru Slava Sa și toți sfinții îngeri cu El…” (Matei 25,32).

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului”