În orașul Tășnad au fost realizate câteva treceri pentru pietoni care îndeamnă pe cei care vor să treacă strada la zbor. Este obligatoriu, dacă cineva vrea să tranziteze șoseaua. Și asta pentru că altfel nu se poate. Unele ”traversări” sunt efectiv blocate de parapeți, astfel încât ele nu pot fi folosite în mod normal. Altele încep de pe spațiul verde și ajung tot pe spațiul verde.
Una dintre aceste veritabile ”minuni” se află la ștrand și pe strada Cloșca, colț cu Tudor Vladimirescu. Nici strada Belșugului cu Ștefan cel Mare nu a scăpat de noile ”reguli” de circulație. Chiar în centrul orașului se suprapun mai multe semne de circulație. Ce să mai înțeleagă șoferii?!
Primarul orașului Tășnad, Vasile Mitrașca, spune că totul este o confuzie. Mai exact, urmează ca în zonă să se realizeze câțiva kilometri de trotuare, iar trecerile de pietoni au fost realizate în avans, odată cu lucrările de reabilitare totală a Drumului Tășnad – Marghita. Edilul șef spune că totul este o problemă de programare a lucrărilor.
”Odată cu modernizarea Drumului Tășnad – Marghita, căci despre asta este vorba, s-au făcut în cadrul proiectului și acele marcaje. Săptămâna viitoare se vor face și doi kilometri de trotuare care vor prelua toate aceste treceri de pietoni”, a spus Vasile Mitrașca.