Tras pe dreapta de polițiștii sătmăreni, șoferul a fost direct reținut de oamenii legii
La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 00.10, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au oprit un bărbat de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism pe o stradă din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Față de bărbatul de 34 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.