Tragedie în județul vecin. Un copil de 8 ani a murit în timpul unui curs de înot
Un copil în vârstă de 8 ani a murit, luni după-amiaza, în timpul unui curs de înot care se desfăşura la bazinul de înot din curtea unei şcoli. Tatăl copilului era și el prezent când micuțului i s-a făcut rău în bazin. Părintele, dar și instructorul au încercat să îl resusciteze, dar nici echipajul medical sosit la fața locului nu l-a mai putut salva, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul.
Tragedia s-a petrecut în localitatea bihoreană Ștei. Cazul a fost semnalat la ora 16.45, prin apelul de urgenţă 112, iar la faţa locului au ajuns echipaje de medici şi patrule de poliţişti din Vaşcău şi Nucet.
Copilul, un băieţel în vârstă de 8 ani, participa la un curs de înot organizat de un instructor privat, care închiriase bazinul aflat în administrarea Primăriei Ştei şi construit în curtea unei şcoli din oraş. Potrivit unor martori, băieţelul venise cu tatăl său la curs şi i s-ar fi făcut rău în timp ce era în apă.
El a fost scos în viaţă din bazin, iar instructorul a sunat imediat la 112, dar copilul şi-a pierdut cunoştinţa.
Medicii sosiţi la faţa locului au încercat mai bine de o oră să-l resusciteze, însă, din nefericire, fără succes. După ora 18, medicii au fost nevoiţi să-i declare decesul.
Conform unui comunicat transmis, luni seara, de purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, băieţelul decedat era din comuna Lunca, iar poliţiştii din Ştei au pornit cercetările pentru ucidere din culpă.
„La data de 19 august anul curent, la ora 16.45, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNAU 112 că un minor s-ar fi înecat, într-un bazin de înot din localitatea Ștei. La fața locului, polițiștii din Vașcău și Nucet au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 8 ani, din comuna Lunca. Din primele investigații, acesta s-ar fi aflat, însoțit de un membru al familiei, la un curs privat de înot, organizat de un instructor de înot, în bazinul respectiv”, se arată în informare.
Potrivit comunicatului, cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
„Polițiștii din Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment”, a mai transmis purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor.