Tragedie în județul Satu Mare. O persoană s-a înecat în balastiera de la Apa
Alertă în județul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, astăzi s-a anunțat prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 că o persoană s-a înecat în balastiera de la Apa.
Concret, astăzi, în jurul orei 19:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru căutarea unei persoane, posibil decedată, în balastieră la Apa.
Băiatul, în vârsta de 22 de ani, din Seini, se afla cu hidrobicicleta când a căzut în apa sub privirile prietenilor, care au încercat să îl salveze, dar fără rezultat.
La fața locului s-au deplasat 2 echipaje ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă dotată cu barcă pneumatică și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor. De mai bine de 2 ore pompierii militari caută trupul băiatului.
În sprijin au fost solicitați de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj 4 scafandrii militari care mâine dimineață vor suplimenta forțele pentru căutarea băiatului.
Reamintim faptul că în data de 19 iunie a decedat un alt tânăr. La acea dată, trupul neînsuflețit al unui tânăr de 20 de ani a fost găsit de pompierii sătmăreni în balastiera Ciuperceni.