Tragedie în Halmeu. Un bebeluș, de șase luni, s-ar fi înecat. Medicii nu au mai putut face nimic
Dramă pentru o familie din comuna Halmeu. După ce ar fi fost hrănit aparent greșit, bebelușul, în vârstă de doar șase luni, s-ar fi asfixiat. Părinții au reușit să ducă copilul până la dispensarul medical din Halmeu, dar, din păcate, nimeni de la fața locului nu a reușit să îi acorde primul ajutor în mod eficient.
Totul s-a întâmplat vineri, 7 iulie 2017, în jurul orei 21.30. La fața locului a fost solicitat un echipaj al celor de la SMURD, care l-au transportat la Unitatea de Primire Urgență, dar nu s-a mai putut face nimic pentru micuț. Acesta era deja în moarte clinică, decesul fiind constatat în jurul orei 23.00. Medicii de la spital au sesizat Inspectoratul Județean de Poliție.
Cazul a fost preluat de către o echipă specializată a Inspectoratului Județean de Poliție, care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare va demara o anchetă în acest caz.