Tragedie de Crăciun la Spitalul Județean Satu Mare. Un pacient a sărit de la etaj și a murit
Tragedie la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 11.30, atunci când un pacient – internat pe o secție de la etajul al doilea- a deschis geamul și a sărit în gol, decedând în urma impactului cu solul. Paramedicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă. Au fost deschise mai multe anchete, atât una penală de către specialiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, cât și una administrativă, la nivelul Spitalului Județean Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Moftin, internat pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Acesta a ajuns în spital în urma unui accident rutier produs pe raza județului Satu Mare. Din motive neclare, astăzi, în jurul orei 11.30, profitând de faptul că nu era nimeni prin preajmă, pacientul a deschis geamul și s-a aruncat în gol.
Din păcate, în urma impactului cu solul a decedat. Deși paramedicii au efectuat manevre de resuscitare timp de zeci de minute, victima nu a mai răspuns eforturilor depuse de către personalul medical. La fața locului au ajuns și polițiști criminaliști respectiv de la Investigații Criminale care vor stabili cu exactitate cauzele și contextul în care s-a produs această dramă.
De asemenea, conducerea interimară a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a deschis o anchetă internă pentru a se constata dacă personalul medical de gardă se afla la posturi și dacă acesta a depus toate eforturile pentru a preîntâmpina această tragedie. Nu este prima dată când un pacient de la Spitalul Județean Satu Mare se aruncă de la etaj, fapt care ridică un semn de întrebare vizavi de măsurile de securitate de pe unele secții cu risc ridicat de suicid.
Nota redacției: Informațiile PresaSM pot fi preluate doar prin citarea sursei cu link activ în primul paragraf, în conformitate cu legislația aplicabilă, și doar în limita a 120 de caractere.
Ce spune Poliția: ”La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la un geamul unei unități medicale situate în municipiul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani, ar fi recurs la acest gest, de la cel de-al doilea etaj al unei unități medicale, constatându-se decesul acestuia. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”.