TRAGEDIE. Cadavrul unui tânăr, scos din apele râului Someș
Cadavrul unui tânăr a fost scos din apele someșului de către un echipaj al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că descoperirea ...
Cadavrul unui tânăr a fost scos din apele someșului de către un echipaj al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că descoperirea a fost făcută la o sută de metri de locul în care a dispărut tânărul, în vârstă de 22 de ani. Mai exact, în zona Podului de Fier. Poliția efectuează cercetări penntru a-i stabili identitatea victimei.
Reamintim că un tânăr a dispărut sâmbătă, în jurul orei 19.00, în apele râului Someș. Mai exact, în zona Nucilor, de lângă ștrandul Nord Vest Termal Park. Pompierii au fost sesizați prin apelul de urgență 112.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență s-au deplasat la fața locului pentru a-l căuta pe dispărut. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani.
Pompierii au lansat la apă barca pneumatică și au găsit a doua zi cadavrul. Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean de Urgență în vederea efecturăii autopsiei.
Citește și
Actualitate
Își va petrece următorul an după gratii. Polițiștii sătmăreni l-au ridicat de acasă la final de săptămână
Actualitate
L-a oprit Poliția la două noaptea. Tânărul sătmărean s-a ales cu dosar penal
Actualitate
Sătmăreanul a băut, apoi s-a urcat la volan. A lovit mașina parcată pe drum
Actualitate
O tânără șoferiță din Satu Mare a ajuns la spital. S-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. Motociclist rănit grav după ce a fost lovit de mașină
Actualitate
Pericolul inundațiilor la Satu Mare nu a trecut. Avertizarea transmisă de hidrologi
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendii în mai multe localități sătmărene în minivacanță. Ce spun pompierii sătmăreni
Actualitate
Sătmăreanul își vedea liniștit de lucrările agricole când a făcut o descoperire periculoasă. Intervenție de urgență a pompierilor
Actualitate
Momente de panică într-un bloc din Satu Mare, totul din cauza unei tigăi uitate pe foc
Actualitate
Destinație estivală preferată, la un zbor distanță de Satu Mare. Când decolează primul avion spre Mediterană
Actualitate
Sperietură zdravănă la Zilele Sătmarului. Copil de 9 ani s-a pierdut în mulțime. Un sătmărean a dat dovadă de spirit civic
Actualitate