Firma care se ocupă de reabilitarea Podului Decebal a decis închiderea unui întreg sens de circulație pentru a reabilita asfaltul.
Probleme majore au întâmpinat sătmărenii care locuiesc în partea stângă a râului Someș, în Cartierele Micro 17, Carpați I și Carpați II. Dacă până acum aceștia aveau nevoie de circa cinci minute pentru a ajunge în partea dreaptă a Someșului, azi au avut nevoie de peste o jumătate de oră.
Probleme la fel de mari vor fi întâmpinate și în această după-amiază, atunci când sătmărenii vor traversa Podul Decebal spre casele lor. Concret, spre partea stângă a Someșului.
Din câte se pare, lucrările vor dura cel puțin până în 15 septembrie. Practic, pe fiecare sens se va lucra cel puțin 5 săptămâni, ceea ce face ca asfaltul să fie reabilitat în cel puțin ZECE săptămâni. La care se adaugă și lucrările la partea de urcare, executate în prezent.
Reabilitarea podului Decebal presupune realizarea de lucrări de refacere și consolidare a structurii de rezistență, lucrări de montare hidroizolație, rosturi și guri de scurgere noi, refacere parapeți pietonali și scări de acces pietonale, montare borduri înalte, reparații cu mortare speciale și protecția anticorozivă a tuturor suprafețelor atât de metal cât și de beton și lucrări de modernizare a sistemului de iluminat stradal.
Ar trebui luat de gat primarul și scos pe pod sa vadă ca nu lucrează aproape nimeni 2 oameni plimba ursul de colo încolo…bine ca știm luat ideei de la străini dar în acest caz nu se poate proceda ca în alte state UE unde o asemenea lucrare ar dura max 3 zile
in alte orase de ce se lucreaza non-stop ??? de ce la altii se poate si in Satu Mare nu se poate ???
In Cluj Napoca se lucra si in miez de noapte in plin centru de oras.
Ar trebui sa se lucreze (si) noaptea – s-ar reduce si timpul de executie dar si disconfortul cetatenilor aflati in trafic.
View CommentAr trebui luat de gat primarul și scos pe pod sa vadă ca nu lucrează aproape nimeni 2 oameni plimba ursul de colo încolo…bine ca știm luat ideei de la străini dar în acest caz nu se poate proceda ca în alte state UE unde o asemenea lucrare ar dura max 3 zile
View Commentin alte orase de ce se lucreaza non-stop ??? de ce la altii se poate si in Satu Mare nu se poate ???
View CommentIn Cluj Napoca se lucra si in miez de noapte in plin centru de oras.
https://www.youtube.com/watch?v=btOE0rcKDC0
View Comment