Trafic de droguri și răpire în Satu Mare. Povestea traficanților de profesie
Legea este prea permisivă sau unii traficanți din județul Satu Mare pur și simplu le place prea mult această ”profesie”?! Indiferent care ar fi răspunsul, unii traficanți par să nu îi sperie mai nimic. Cu atât mai puțin închisoarea. Motiv pentru care ajung chiar să răpească persoane de pe stradă. Este și cazul a doi indivizi deosebit de violenți, condamnați joi, 22 aprilie 2022, la închisoare de către magistrații Tribunalului Satu Mare. Unul cu executare, fiind recidivist, celălalt cu…suspendare.
Conform informațiilor PresaSM, un grup de trei indivizi, respectiv C. Marius, D. Szilard și A. Edwin, au fost trimiși în judecată de către procurorii DIICOT pentru mai multe fapte, printre care trafic de droguri de mare risc, în formă continuată sau lipsire de libertate în mod ilegal.
Una dintre cele mai grave fapte imputate de procurori s-a consumat la data de 04.03.2021, atunci când C. Marius, aflându-se împreună cu D. Szilard, pe fondul unei tranzacţii de droguri neachitate, au coborât cu forţa un bărbat dintr-un autoturism, l-au transportat în faţa unui imobil din municipiul Satu Mare, unde i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi l-au introdus cu forţa în curtea respectivului imobil, lipsindu-l în continuare de libertate până la intervenţia forţelor de ordine.
La termenul de judecată din 10.02.2022, C. Marius și D. Szilard au solicitat ca judecata cauzei să aibă loc în procedura recunoaşterii învinuirii, recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în sarcina fiecăruia prin rechizitoriu.
Inculpatul C. Marius este cunoscut cu preocupări privind traficul şi consumul ilicit de droguri. Între anii 2014 – 2016 acesta a executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani închisoare. De asemenea, la sfârşitul lunii ianuarie 2019, la nivelul structurilor specializate privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri existau informaţii privind introducerea în ţară (din Franţa) de cocaină şi comercializarea acesteia pe raza judeţului Satu Mare.
Motiv pentru care C. Marius a luat, în final, 4 ani închisoare cu executare şi 2.600 lei amendă penală. Celălalt, D. Szilard a fost la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendare.
În ce-l privește pe A Edwin, acesta este judecat într-un dosar separat, fiindcă inculpatul nu a luat cunoştinţă acuzaţiile care i se aduc, fiind plecat din ţară, în Germania (la muncă), la o adresă necunoscută. Astfel, s-a fixat un termen de juecată pentru data de 19.05.2022.