Topul deceselor misterioase din Satu Mare. Liniște totală din partea autorităților
În județul Satu Mare a ajuns o practică ca orice deces produs pe căi misterioase să fie trecut la ”strict secret”. Adică, nimeni nu comunică nimic public. În unele cazuri este de înțeles, fiind în des...
În județul Satu Mare a ajuns o practică ca orice deces produs pe căi misterioase să fie trecut la ”strict secret”. Adică, nimeni nu comunică nimic public. În unele cazuri este de înțeles, fiind în desfășurare o anchetă penală, dar sunt informații care se pot face publice, potrivit legii. Și asta pentru că societatea are dreptul să știe dacă este sau nu în siguranță. Nu de alta, dar în țările din Occident se iese public și se comunică. Doar la noi este această atitudine nefastă față de opinia publică, care de multe ori poate trăda o oarecare neputință a autorităților.
Ultimul caz care a șocat județul Satu Mare s-a petrecut ieri, în curtea Spitalului Județean Satu Mare. Un cadavru a fost descoperit de către angajați ai Apaserv, care au venit să decolmateze o fosă septică. Dar au observat o mână, care părea umană, și au solicitat intervenția autorităților judiciare. Pompierii au scos cadavrul unui bărbat în jurul orei 13.00, dar nimeni din conducerea Spitalului Județean sau al Consiliului Județean nu a spus nimic public. Cu excepția Poliției Satu Mare, care a comunicat date generale, în limita legii.
Cel mai mare caz nerezolvat al anului 2015 este cel al uciderii a doi bebeluși, faptă petrecută în luna mai . Totul s-a întâmplat în cartierul Micro 15, pe Aleea Milcov. Este vorba despre doi gemeni, care se pare că au fost născuţi prematur. Aceştia ar fi avut între şapte şi opt luni. Din câte se pare, copiii ar fi suferit mai multe plăgi înjunghiate la nivelul abdomenului. Aceştia au fost plasaţi de către criminal sau criminali în două cutii de carton, corpurile neînsufleţite fiind descoperite de către doi oameni ai străzii.
Cel mai mare caz nerezolvat al anului 2014 a fost cel uciderii Gabrielei Dorgai, în vârstă de 41 de ani, mamă a unei fete şi actriţă la Secţia română a Teatrului de Nord Satu Mare. Totul s-a produs în luna noiembrie, atunci când unul sau mai mulţi autori au tras-o efectiv de pe dig, au dezbrăcat-o şi au omorât-o pe actriţă pe malul Someşului. Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, a confirmat infracţiunea de omor. Cert este faptul că scopul infracţiunii a fost de la bun început cel de viol şi crimă, în condiţiile în care poşeta, în care se aflau bani şi alte bunuri, a rămas intactă.
În niciunul dintre aceste cazuri nu s-a mai aflat nimic, cu toate că jurnaliștii sătmăreni au încercat să afle oficial sau neoficial detalii referitoare la acest caz.
Citește și
Actualitate
Accesul către TRAI Rezidențial se asfaltează. Primele trei case au fost deja vândute
Actualitate
Cursă contracronometru pentru salvarea unei sătmărence. Elicopterul SMURD a preluat-o de la Spitalul Județean
Actualitate
FOTO. O fetiță de 7 ani și un șofer, la Urgență. Impact violent pe DN1F, în județul Satu Mare.
Actualitate
FOTO. Ștrandul din Satu Mare rămâne închis! Fostul proprietar spune că a oferit o soluție Primăriei Satu Mare
Actualitate
FOTOGALERIE. Intervenție în forță la Nisipeni. Baloți de fân au luat foc, pompierii încearcă să limiteze incendiul
Actualitate
Descoperirea dramatică într-un bloc din Micro 16. Poliția a deschis o anchetă
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic pe malul Someșului, în Satu Mare. Vegetație cuprinsă de flăcări, în zona Podului Galben
Actualitate
FOTO. Mai multe incendii în județul Satu Mare, în plină perioadă de caniculă. Avertismentele transmise de pompieri
Actualitate
Scandal la un grătar în municipiul Satu Mare. Bătaie generală, un bărbat și-a lovit nepoata în față
Actualitate
VIDEO. Căutări de amploare în județul vecin, pentru a da de urma evadatului. Se folosesc și drone cu termoviziune
Actualitate
Cursă terminată direct într-un gard, în județul Satu Mare. Șoferul avea o alcoolemie de 2,66 la mie
Actualitate