Topul celor mai performante orașe din România. Pe ce loc se află municipiul Satu Mare
Cluj-Napoca, Bucureşti şi Sibiu conduc topul performanţei urbane în România, conform City Index, un instrument lansat de cei de la Institutul pentru Orașe Vizionare care dorește să evalueze performanța urbană în România. Municipiul Satu Mare se află pe locul 22 în clasamentul propus, în timp ce Oradea se află pe locul 7, Baia Mare se află pe locul 19, iar Zalăul pe locul 21. În schimb, Satu Mare stă bine la nivel național atunci când vorbim de componenta „Prosperitate”, asta, în mare parte, din cauza fondurilor europene, spun realizatorii clasamentului.
Institutul pentru Oraşe Vizionare lansează CITY INDEX 2024, un nou standard de evaluare a performanţei urbane în România. Acest barometru cuprinzător analizează evoluţia urbană a celor 41 de municipii reşedinţă de judeţ, sub trei aspecte principale: calitatea locului, prosperitate şi vibrație, utilizând un set de 51 de indicatori specializaţi.
City Index este construit ca un instrument de lucru pentru administraţiile publice şi sectorul privat, oferind rapoarte detaliate, care pot sprijini luarea unor decizii informate şi strategice în planificarea urbană.
Cluj-Napoca, Bucureşti şi Sibiu conduc topul performanţei urbane în România, conform CITY INDEX. Braşov şi Timişoara completează primele cinci locuri, urmate de Iaşi, Oradea, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Constanţa, conform datelor prezentate în infograficul anexat, care include toate cele 41 de municipii reşedinţă de judeţ.
Clasament general orașe
Municipiul Satu Mare se află pe locul 22, practic ultimul din regiunea de nord-vest a țării, cu municipiul Cluj-Napoca pe primul loc, în timp ce Oradea este pe locul 7, Bistrița pe 15, Baia Mare pe 19, iar Zalău pe 21.
Analiza CITY INDEX dezvăluie o concentrare semnificativă a oraşelor performante în arcul carpatic. Din primele zece locuri, şapte sunt situate în interiorul acestei regiuni geografice, în timp ce oraşele mai puţin performante sunt exclusiv în afara arcului carpatic. În plus, singurul oraş din Moldova inclus în Top 10 este Iaşi, subliniind variaţiile regionale semnificative în ceea ce priveşte performanţa urbană în România.
CITY INDEX analizează şi consolidează date din perioada 2022-2023 pentru cele 41 de municipii reşedinţă de judeţ. Pentru a asigura o comparaţie echitabilă între oraşe de dimensiuni diferite, scorurile fiecărui indicator au fost standardizate în funcţie de mărimea oraşului şi a populaţiei, conform Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2021. Metodologia utilizată combină date statistice oficiale din diverse surse, cum sunt Institutul Naţional de Statistică şi ministere, cu evaluări calitative ale rezidenţilor şi turiştilor obţinute de pe platforme precum TripAdvisor şi Google Places.
1. CLASAMENT ORAŞE – CALITATEA LOCULUI
Calitatea Locului este una dintre cele trei componente majore ale CITY INDEX şi reflectă atractivitatea oraşului, modul în care infrastructura, atracţiile, mediul natural şi serviciile esenţiale (sănătate, învăţământ) contribuie la un standard de viaţă ridicat. În raport cu această componentă, topul performerilor se păstrează, municipiul Cluj-Napoca ocupând locul 1, urmat de Bucureşti, Sibiu, Braşov şi Iaşi. Surprize apar în Top 10 oraşe cu cea mai bună calitate a locului, cu Târgu-Jiu pe locul 7, Râmnicu Vâlcea pe locul 8, Alba-Iulia pe locul 9 şi Reşiţa pe locul 10.
Pe această componentă unde este lider, punctele forte ale oraşului Cluj-Napoca sunt domeniile Educaţie şi Conectivitate aeriană. Bucureştiul ocupă locul 1 în domeniile Parcuri şi Conectivitate. Sibiul se situează pe primul loc la categoria Locuri emblematice (Sights & Landmarks) şi pe locul 2 la Monumente istorice. Târgu-Jiu beneficiază de proximitatea faţă de numeroase parcuri naturale şi naţionale, oferind oportunităţi recreaţionale semnificative pentru locuitori şi turişti. Râmnicu Vâlcea are cea mai mare speranţă de viaţă, iar Alba-Iulia se află pe primul loc în ceea ce priveşte calitatea învăţământului gimnazial şi liceal.
De asemenea, Târgu Mureş se situează pe primul loc la domeniul Spitale & Medici, între toate cele 41 de municipii analizate.
Aflat pe locul 10 în Topul oraşelor cu cea mai bună Calitate a locului, Municipiul Reşiţa, cu o populaţie puţin peste 58,000 de locuitori, este, conform CITY INDEX, oraşul cu cea mai bună Calitate a aerului şi cea mai mare Amprentă Verde1, ocupând locul 1 la ambii indicatori.
2. CLASAMENT ORAŞE – PROSPERITATE
Componenta „Prosperitate” indică puterea economică a oraşului şi interacţiunea acesteia cu dinamica socială. Acoperă performanţa afacerilor, inovaţia, finanţele publice şi efectele economiei asupra structurii demografice şi oportunităţilor individuale, analizând atât indicatori economici cât şi sociali.
În această componentă, Bucureştiul se situează pe primul loc, urmat de Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Oradea, Slatina, Alba Iulia, Iaşi, Braşov şi Arad, care completează primele zece poziţii. Bucureştiul excelează la indicatorii de Competitivitate urbană şi Nivelul salariilor, dar se află pe ultimul loc la infracţionalitate şi pe o poziţie modestă în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, raportat la populaţie. Cluj-Napoca ocupă locul 1 în Densitatea Antreprenorială şi are cea mai mica rată a Şomajului, dar înregistrează cea mai scăzută Accesibilitate a locuinţelor, raportată la salarii şi preţurile locuinţelor.
3. CLASAMENT ORAŞE – VIBRAŢIE
Vibraţia ilustrează dinamismul cultural, social şi demografic al oraşului, evidenţiind capacitatea acestuia de a crea o atmosferă atractivă şi plină de energie. Aceasta componentă include diversitatea culturală şi sportivă, opţiunile variate de divertisment şi interacţiunile sociale, care, împreună, contribuie la o experienţă urbană unică.
Topul oraşelor pe componenta Vibraţie este condus de Sibiu, urmat de Cluj-Napoca, iar Bucureşti ocupă abia locul al treilea. Constanţa şi Braşov completează Top 5. Sibiul este un adevărat performer pe această componentă, ocupând locul 1 la Oportunităţi de cazare, Muzee şi instituţii de artă şi mulţi alţi indicatori.
De altfel, pe componenta Vibraţie, peisajul municipiilor care excelează la diverşi indicatori este mult mai variat, incluzând pe primele locuri chiar şi municipii mai mici. Conform datelor analizate, Braşovul ocupă locul 1 în materie de experienţe culinare şi recreaţionale, dar Miercurea-Ciuc este pe primul loc în domeniul Implicării civice, Târgu Mureş se situează pe primul loc la Diversitatea populaţiei şi pe locul 2 la Reputaţia cluburilor sportive locale. Iaşiul are cel mai mare grad de ocupare turistică dintre toate municipiile reşedinţă de judeţ.
4. FONDURI UE ATRASE ÎN ULTIMII CINCI ANI
Un exemplu de raport specific care poate fi generat din CITY INDEX este analiza fondurilor europene atrase de municipii în perioada 2019 – 2023, bazată pe date furnizate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Conform acestei analize, municipiul Reşiţa este lider în ceea ce priveşte valoarea plăţilor pe proiecte publice cu fonduri europene, în perioada 2019-2023, raportat la dimensiunea populaţiei, urmat de Satu Mare, Craiova, Târgovişte şi Galaţi. Deşi Bucureştiul conduce ca număr de proiecte, cu un total de 209, performanţa sa pe acest indicator, raportată la dimensiunea populaţiei, este mai scăzută decât cea a unor oraşe mai mici.
5. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ PERFORMANŢA RELATIVĂ A ORAŞELOR
Conform City Index, topul factorilor care influenţează performanţa urbană relativă este dominat de Opţiunile de divertisment, Educaţie şi Competitivitate şi inovaţie. Factorii legaţi de calitatea vieţii cotidiene, precum experienţele culinare, wellness-ul şi viaţa activă, au o importanţă similară. Aceste aspecte contribuie substanţial la deciziile de relocare şi la imaginea oraşului, stimulând atât turismul, cât şi vitalitatea economică şi socială.
Florian Filat, Director Executiv Institutul pentru Oraşe Vizionare şi coordonatorul proiectului: „Importanţa relativă ridicată a divertismentului în scoul general de performanţă sugerează o tranziţie către o etapă superioară a nevoilor urbane. În contextul în care oraşele româneşti au atins un anumit nivel de dezvoltare, în care nevoile de bază şi de siguranţă sunt în mare parte satisfăcute, accentul se deplasează către nevoi superioare, cum ar fi apartenenţa, stima şi autoactualizarea. Această schimbare reflectă o abordare modernă a dezvoltării urbane, unde calitatea vieţii şi bunăstarea locuitorilor includ nu doar elemente de bază, ci şi aspecte de ordin superior.”
6. ORAŞELE ROMÂNEŞTI, ORAŞE ALE CONTRASTELOR
Analiza evidenţiază un puternic caracter contrastant al oraşelor din România. Chiar şi oraşele de dimensiuni mai mici se remarcă printr-un mozaic de contradicţii şi discrepanţe între diverse dimensiuni ale performanţei. Un astfel de exemplu este Municipiul Reşiţa: aflat pe locul 10 în Topul oraşelor cu cea mai bună Calitate a locului, Reşiţa, cu o populaţie puţin peste 58,000 de locuitori, este, conform CITY INDEX, oraşul cu cea mai bună Calitate a aerului şi cea mai mare Amprentă Verde, ocupând locul 1 la ambii indicatori, dar se situează pe locul 28 în clasamentul general de performanţă.
METODOLOGIE
Metodologia City Index-ului este fundamentată pe analiza şi consolidarea datelor din perioada 2022-2023 pentru cele 41 de municipii reşedinţă de judeţ din România. Pentru a evalua performanţa urbană, analiza utilizează o abordare integrativă ce combină date statistice oficiale din diverse surse cu evaluări calitative obţinute de la rezidenţi şi turişti prin platforme precum TripAdvisor şi Google Places. Indicatorii selectaţi, în număr de 51, acoperă aspecte variate ale vieţii urbane şi sunt grupaţi în trei componente principale: CALITATE, PROSPERITATE şi VIBRAŢIE. Performanţa oraselor a fost raportată la dimensiunea orasului, astfel încât să se asigure o comparabilitate între oraşe cu diferite dimensiuni.
Echipa de lucru a City Index-ului a fost compusă din experţi recunoscuţi la nivel local şi internaţional în domeniul dezvoltării urbane, antreprenoriatului, marketingului, brandingului de locaţie, administraţiei publice locale, ONG-uri, turismului, demografiei şi planificării strategice. Aceşti specialişti au contribuit activ la definirea indicatorilor relevanţi pentru analiza performanţei oraşelor, asigurând o metodologie robustă şi adaptată contextului specific fiecărui municipiu.