Judeţele cu cele mai mari valori totale ale amenzilor aplicate pe întreaga perioadă de urgenţă sunt Bihor, Dolj, Iaşi, Prahova şi Timiş. Judeţul Bihor se află chiar la mare distanță și de următoarele patru județe, cu amenzi în valoare de 40.607.840 RON, dublu faţă de judeţul de pe locul doi. Datele au fost prezentate într-o analiză realizată de cei de la Expert Forum.
Judeţele cu cele mai mari valori totale ale amenzilor aplicate pe întreaga perioadă sunt Bihor, Dolj, Iaşi, Prahova şi Timiş. Judeţul Bihor a aplicat însă cele mai mari amenzi şi se remarcă detaşat cu suma totală de 40.607.840 RON, dublu faţă de judeţul imediat următor, Dolj, care a aplicat amenzi în valoare de 17.926.669 RON, se arată în analiza celor de la EFOR.
La polul opus se află județele Gorj, Covasna, Arad, Hunedoara şi Harghita. Gorj a aplicat amenzi în total de 1.090.900 RON, o sumă de aproape 40 de ori mai mică decât judeţul Bihor.
Iar atunci când vorbim de numărul de amenzi aplicate, judeţul Prahova, cu 11462 de amenzi este pe primul loc, urmat de Constanţa (9556), Iaşi (8720), Dolj (7846) şi Timiş (7658).
Ce lecții ar trebui învățate
Cei de la EFOR au avut și precizări cu privire la valoarea, dar și modul în care au fost date amenzile, mai ales că specialiștii se așteaptă la un al doilea val de îmbolnăviri, în toamnă.
„Faptul că Poliţia Română a fost pusă în situaţia de a acţiona cu agenţi cu o pregătire minimă – de doar 6 luni – este o consecinţă a politicii de resurse umane prost aplicată în privinţa instituţiilor de siguranţă şi ordine publică. Pensionările anticipate au decimat efectivul poliţienesc la nivelul ţării – oameni aflaţi la apogeul capacităţilor lor profesionale au ales sa plece din sistem pentru a beneficia de o pensie specială anticipate, generând o criză de personal experimentat la nivelul instituţiilor din care provin. Cunoscând aceste slăbiciuni ale sistemului, era nevoie de ghidaj pentru agenţii din teren pentru a asigura evitarea abuzurilor şi uniformitate în aplicarea legii”, scriu experţii EFOR.