TOP mortalitate infantilă în județele din nord-vestul țării. Pe ce loc se află Satu Mare
Organizația „Salvați Copiii” a realizat un clasament al județelor din nord-vestul țării atunci când vorbim de mortalitatea infantilă. ONG-ul, care derulează încă din 2010 campanii de dotare a maternităților cu echipamente medicale, precizează că în interiorul regiunii, se remarcă o disparitate majoră între județul cu cea mai mare rată a mortalității infantile, Sălaj – 8,9 la mia de copii născuți vii, față de județul Cluj, unde rata mortalității infantile a fost, în 2021, de 3,9 la mie.
Potrivit top-ului, care se bazează pe datele prezentate de INS valabile pentru anul 2021, județul Satu Mare, cu o mortalitate infantilă de 4.8 la mie, se clasează pe locul doi după Cluj, care conduce clasamentul regional.
Cluj | 3.9 |
Satu Mare | 4.8 |
Bihor | 5.9 |
Bistrița-Năsăud | 6.9 |
Maramureș | 7 |
Sălaj | 8.9 |
„În interiorul regiunii, se remarcă o disparitate majoră între județul cu cea mai mare rată a mortalității infantile, Sălaj – 8,9 la mia de copii născuți vii, față de județul Cluj, unde rata mortalității infantile a fost, în 2021, de 3,9 la mie, potrivit datelor definitive oferite de Institutul Naţional de Statistică-INS. Rata medie a mortalității infantile în Regiunea Nord – Vest este de 6.23 la mia de copii născuți vii, față de 5,2, media pe țară”, spun cei de la Organizația „Salvați Copiii”.
Din anul 2010, Organizația Salvaţi Copiii România a ajuns până acum în regiunea Nord-Vest a ţării cu 62 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor, în valoare de 470.600 Euro, la maternitățile din Oradea, Bistrița, Cluj, Baia Mare, Zalău și Satul Mare. Principala cauză a mortalității infantile este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire și recuperare, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide.
În ceea ce privește clasamentul național, acesta este condus de județul Tulcea, urmat de Sălaj, Neamț, Călărași și Mureș.
- Tulcea (o rată a mortalității infantile de 11,1 la mia de copii născuți vii)
- Sălaj (8,9 la mie)
- Neamț (8,2 la mie)
- Călărași (7,6 la mie)
- Mureș (7,1 la mia ce copii născuți vii).
Prin comparație, în București, unde sunt cele mai multe maternități de gradul 3, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mia de copii născuți vii, sub media națională de 5,2 la mia de copii născuți vii.
Județele unde s-au înregistrat cele mai mici rate ale mortalității infantile, în 2021, sunt Teleorman – 2,4 la mia de copii născuți vii și Vâlcea, cu o rată a mortalității infantile de 3,1 la mie.