Tinerii s-au plimbat prin hypermarket și și-au băgat produsele în buzunare și genți. Apoi, i-au prins polițiștii sătmăreni
La data de 27 martie, în jurul orelor 19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale, au fost sesizați de către un agent de securitate al unui hypermarket, despre faptul că două persoane ar fi sustras diverse produse, fără a achita contravaloarea acestora.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că doi tineri, de 23, respectiv 27 de ani, ambii domiciliați în Satu Mare, ar fi sustras mai multe produse, în valoare de aproximativ 230 de lei, fără a le achita.
Persoanele în cauză au fost identificate la fața locului, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
foto: Arhivă