Tinerii au pornit pe jos spre Ungaria. Au fost prinși de polițiști
Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrătorii Sectorului PF Berveni, au depistat doi cetăţeni din Tunisia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 21.12.2019, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, au depistat, în localitatea Oar, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria.
Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare pentru cercetări.
„În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt cetăţeni din Tunisia, în vârstă de 20, respectiv 31 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. Cei doi au declarat că intenţionau să ajungă în Franța, pentru a găsi un loc de muncă”, spun polițiștii de frontieră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.