Tineri prinși cu droguri, în flagrant, lângă Gara din municipiul Satu Mare
Tineri prinși cu droguri, în flagrant. Totul s-a întâmplat lângă Gara din municipiu.
O patrulă de jandarmerie aflată în serviciu pe strada Griviţei din municipiul Satu Mare a observat duminică, în jurul orelor 20.00, într-o parcare din apropierea gării, un autoturism în care se aflau două persoane de sex masculin. Oamenii legii i-au legitimat și percheziționat pe cei doi.
„Patrula a trecut la legitimarea celor doi tineri, moment în care au observat că aceştia aveau un comportament suspect. Ulterior, jandarmii au trecut la efectuarea controlului corporal, ocazie cu care au descoperit asupra unuia dintre ei o ţigaretă confecţionată dintr-o substanţă verde gălbuie, motiv pentru care s-a efectuat un control al autoturismului, în interiorul acestuia găsindu-se două plicuri cu o substanţă vegetală uscată de culoare verde gălbuie,” se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei.
Ce riscă cei doi tineri
Jandarmii au alertat poliția în acest caz. Tinterii riscă să fie cercetați pentru deținere de droguri de risc pentru consum.
„Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii ”Deţinere de droguri de risc pentru consum”, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele tinerilor. Actele de sesizare au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză,” se mai arată în documentul citat.
buna ziua varog frumos de viner seara o dismarut 2 tiner nimen nu stie despre iei cum al cheama pe asta doi si cat ani au varog frumos eu caut
View Comment