Terasele și restaurantele s-ar putea deschide de la 1 iunie. Urmează hotelurile
Premierul Ludovic Orban a avut, luni, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Horeca (hoteluri, restaurante și cafenele), cu care a discutat despre redeschiderea acestui sector în condiții de siguranță. Terasele și restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 iunie, iar hotelurile de pe 15 iunie, dacă se ajunge la o decizie în acest sens.
”Guvernul susține, prin măsuri active, reluarea activității sectorului Horeca, atunci când situația epidemiologică o va permite, însă această etapă trebuie atent pregătită, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni”, se arată un comunicat emis de Executiv.
Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism, a spus, după această întâlnire, că a primit o promisiune de la premier privind redeschiderea sectorului de afaceri respectiv.
”Restaurantele, terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, urmând ca hotelurile toate să fie redeschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare în așa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, am făcut o reevaluare și am hotărât pe 15 iunie. Avem promisiune de la Ludovic Orban privind șomajul tehnic, ne reduce chiriile la plajă, primă de reangajare. Avem o redeschidere din partea premierului. A spus că e important să repornim economia”, a spus Murad, la Antena 3.
Surse din Guvern au spus că încă nu există o decizie în acest sens, discuțiile de luni fiind doar la nivelul de consultări.