Tentativă de omor în Satu Mare! Un sătmărean a desfăcut prezoanele mașinii fostei soții
După ce a divorțat de soție, un sătmărean este acuzat că a încercat să îi însceneze un accident rutier, desfăcând prezoanele de la roțile mașinii fostei soții, conform informațiilor PresaSM.
Fosta soție a formulat mai multe plângeri împotriva individului, deoarece s-a deplasat la serviciul reclamantei, i-a desfăcut prezoanele de la maşină şi a anunţat-o pe femeie că la tatăl ei a mers ambulanţa. Femeia a spus că a avut noroc că la acel moment nu s-a întâlnit cu o altă maşină, fiind în pericol să provoace un accident.
Deşi individul a negat faptele ce i se impută, instanţa reţine că la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal din data de 13.12.2022, având la bază mandatul de supraveghere tehnică emis în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, din care rezultă că la data de 12.12.2022, pârâtul a fost cel care a apelat-o cu număr ascuns pe reclamantă.
”Prin urmare, din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că reclamanta a făcut dovada existenţei unui pericol concret în care se află ca urmare a comportamentului pârâtului, libertatea sa psihică fiind grav afectată”, au arătat judecătorii.
Motiv pentru care judecătorii au dispus emiterea ordinului de protecţie împotriva fostului soț al femeii, urmând ca durata tuturor măsurilor dispuse să fie de 2 luni, cu începere de la data pronunţării, respectiv 19.12.2022.