TENSIUNI. Negocierile dintre sindicaliști și conducerea Electrolux au eșuat. Urmează greva
Reprezentanții Sindicatului ”Samus” și conducerea firmei Electrolux nu au ajuns la niciun numitor comun cu ocazia medierii susținute de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă. Surse au precizat pentru PresaSM, că din cele șapte puncte de negociere, două au fost rezolvate, iar unul este în curs de soluționare. Din păcate, rămân ”în aer” patru revendicări.
Astfel, sindicaliștii urmează să stabilească un calendar cu privire la viitoarele forme de protest. Cel mai probabil, vineri ar urma să fie o grevă de avertisment, iar săptămâna viitoare ar urma să se intre în grevă generală. Asta în cazul în care cele două părți nu vor ajunge, totuși, la o înțelegere.
Reamintim că cei din conducerea fabricii ar fi făcut o propunere de majorare cu 5% a salarului, respectiv o creștere a valorii tichetului de masă de la 12 la 15 lei. Din câte se pare, sindicaliștii nu au fost mulțumiți cu această ofertă.
Pe cale de consecință, astăzi a avut loc o ședință de mediere la Inspectoratul Teritorial de Muncă, la care au participat reprezentanții statului român, sindicaliștii de la ”Samus”, care au primit sprijin de la București – în persoana lui Bogdan Hossu, președintele național al Confederației Sindicale ”Cartel Alfa”, respectiv reprezentanții conducerii Electrolux.
Având în vedere că flexibilitatea nu este tocmai cuvântul de ordine în negocierile dintre cele două părți, orice este posibil. Este important de precizat că firma Electrolux este una dintre societățile cele mai bine cotate când vine vorba despre respectarea drepturilor salariale. Cel puțin potrivit muncitorilor care au lucrat și la alte firme mari de producție din Satu Mare.