Tensiuni între Poliție și Poliția Locală?! Primarul Kereskenyi: ”Am crezut că o să colaborăm”
Coincidență sau nu, a doua zi după ce redacția PresaSM semnala staționări ilegale în fața Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, iar Poliția Locală a încercat să intervină, mai multe echipaje ale Poliției Rutiere au făcut în această dimineață o acțiune cu efective mărite chiar lângă sediul…Poliției Locale, pe Bulevardul Transilvania.
Potrivit informațiilor PresaSM, posibilul semnal nu a fost perceput prea bine la nivelul conducerii Primăriei Satu Mare. Primarul Kereskenyi Gabor a precizat că administrația locală – implicit Poliția Locală – a depus până în prezent toate eforturile în vederea unei bune colaborări cu Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare.
Cu toate acestea – spune edilul șef sătmărean – există situații care tensionează această colaborare.
”Există unele persoane în conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare cu care nu colaborăm prea bine. Nu vreau să generalizez, nu ar fi corect. Dar nu ne putem baza mereu pe sprijinul Poliției, iar eu am crezut că avem o colaborare. De exemplu, când a fost situația cu Bulevardul Octavian Goga, au spus că ne ajută cu fluidizarea traficului. După zece minute au dispărut. Ca să nu mai vorbim despre zona centrală a orașului, unde deși ei ar trebui să acopere zona, Poliția Locală intervine. Mai ales în zona străzii Horea”, a precizat primarul Kereskenyi Gabor.
Primarul Kereskenyi speră ca astfel de situații să fie evitate pe viitor și să se ajungă la o mai bună colaborare.
”Eu sper că vom putea avea pe viitor o mult mai bună colaborare. În definitiv, comunitatea este cea care câștigă din eforturile noastre comune”, a conchis Kereskenyi Gabor.
Cum nu colaboreaza cele doua institutii…acolo unde nu este oprirea si stationarea interzisa sunt indicatoare de parcare ale primarie si invers, asa ca saracul satmarean mai parcheaza pe unde apuca si pe riscul lui…nu este nici o logica, totul este gandit si facut doar sa iasa banul… ASA CA VOTATII IN CONTINUARE PE …..!!!!
View Comment