Temperaturi tot mai ridicate la Satu Mare. Urmează zile caniculare, maxime de 36 de grade Celsius
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. După data de 20 iulie, avertizează meteorologii, vremea va deveni călduroasă, chiar caniculară, iar la final de săptămână, mercurul din termometre va urca până la 36 de grade Celsius.
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie transmit că în zona de nord-vest a României, în următoarele două zile se vor înregistra valori termice diurne apropiate de normalul climatologic, respectiv 26…29 de grade, însă nopțile vor fi răcoroase cu minime în general sub 10 grade.
În schimb, din data de 20 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, până la finalul lunii va predomina vremea călduroasă, chiar caniculară în anumite zile la câmpie.
Media regională a temperaturilor maxime va fi de 32…34 de grade, iar a celor minime va fi de 15…17 grade.
Până în 22 iulie nu sunt prognozate ploi, iar ulterior va crește probabilitatea de ploaie, îndeosebi în a doua săptămână.
Ce maxime sunt așteptate la Satu Mare
Maximele vor trece de 30 de grade Celsius începând cu ziua de marți, arată prognoza meteo. Vremea se va încălzi treptat, iar spre final de săptămână, maximele vor ajunge și la 36 de grade Celsius.